Echipa GCC
Marius slujște ca pastor în Biserica Metanoia Brăila și este coordonatorul regional al GCC Europa de Est. Este căsătorit cu Nuți și împreună sunt părinții lui Oti, căsătorit la rândul lui cu Diana. Scopul lui Marius este să îl iubească tot mai mult pe Isus și să îi molipsească pe cât mai mulți cu această iubire. El crede că Biserica este lucrarea cea mai măreață pe care o face Domnul Isus, iar a fi parte din această lucrare este un privilegiu imens.
Adrian Rusnac este pastor coordonator al Bisericii M28 București. Este căsătorit cu Eliza, având împreună trei copii. Este licențiat în teologie (ITBB), are un masterat in teologie (Universitatea București) și un doctorat profesional în cadrul Seminarului Teologic Baptist Midwestern Kansas City, SUA (2018). Adrian este convins că ucenicia este singura strategie biblică pentru creșterea bisericii. El și-a dedicat viața împlinirii Marii Trimiteri în spiritul Marii Porunci.
Pastor plantator al bisericii Radiant din orașul Timișoara, din anul 2019. Căsătorit cu Alexandra Balta din anul 2012. Împreună au 3 copii: Matei, Ana și Elia. Dorința lui este aceea de a vedea cum inimile oamenilor sunt schimbate prin proclamarea Evangheliei în cadrul bisericii locale.