Zdrobit pentru misiune

By GCC

aprilie 7, 2021

Una din activitățile mele preferate este seara de filme în familie. Toți cei șase membri ai familiei ne îmbrăcăm în haine confortabile, ne așezăm comod, ne strângem cu toții, ne luăm gustări și pur și simplu ne bucurăm să fim împreună într-o pauză intenționată în mijlocul programelor noastre zilnice care abundă de activități. Recent am urmărit o nouă ecranizare a clasicului Călătoria pelerinului.

Mai târziu în acea noapte am auzit un scâncet din camera unde cei doi băieți ai noștri dormeau. Când i-am verificat pe băieți, am remarcat că Isaia, băiatul nostru de 7 ani era vizibil necăjit. Când îl mângâiam el a spus „Tată, sunt foarte trist că nu merg toți oamenii în cer, pentru că nu vreau ca nimeni să meargă în iad.” În acel moment, Dumnezeu a folosit autenticitatea și compasiunea inimii fiului meu ca să mă încurajeze și să mă convingă.

Am fost adânc mișcat și încurajat de dragostea lui pentru Dumnezeu și grija lui pentru alții. Am fost incredibil de convins pentru că mă întrebam când a fost ultima dată când aceeași preocupare m-a mișcat pe mine până la lacrimi. Îmi pasă mie profund de cei pierduți? Absolut. Mă rog, predic, învăț pe alții și lucrez cu dedicare ca să împărtășesc Evanghelia cu ei? Desigur. A fost inima mea zdrobită în continuu pentru ei? Sincer, probabil că nu întotdeauna. Deodată Isaia nu era singurul din cameră care plângea. M-am pocăit înaintea Domnului în momentul acela pentru atât de mult timp și energie petrecute încercând să mențin biserica în loc să îmi îngădui să fiu zdrobit de misiunea evanghelizatoare adevărată a bisericii.

Pandemia de Covid, instabilitatea politică, tensiunile rasiale, nesiguranța financiară și mult mai multe au generat o realitate nouă și dificilă în ultimul an, dar au și produs o nouă oportunitate incredibilă pentru Evanghelie. Cei care nu au o relație autentică cu Domnul nu sunt doar în cealaltă parte a lumii, dar ei sunt chiar aici: vecinii noștri, colegii de muncă, partenerii de jogging, colegii de clasă, familia și prietenii. Așa cum Duhul Sfânt a lucrat ca să-mi revigoreze inima, să-mi înnoiască mintea și să reseteze prioritățile mele, El m-a încurajat și mi-a îndemnat inima cu trei întrebări care mă rog să fie de ajutor pentru voi așa cum au fost pentru mine.

Împărăția lui Dumnezeu sau a mea?

Pasiunile inimilor noastre conduc prioritățile în viețile noastre. Scriptura declară cu o claritate absolută că Dumnezeu „dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului” (1 Timotei 2:4). Pe măsură ce ne evaluăm propriile noastre priorități, este această dorință în mod clar pasiunea noastră? Atunci când vine vorba de a fi un martor îndrăzneț al Evangheliei eu mă încadrez mai mult la categoria „Urmează-mă pe mine așa cum eu Îl urmez pe Hristos” sau, „Fă ce spun eu nu ce fac eu”? Sunt blugii mei uzați în zona genunchilor din cauza strigătelor mele de disperare fierbinți ca Dumnezeu să caute și să mântuiască pe cei pierduți din cartierul mei și din toată lumea? Trăiesc cu o atitudine care strânge cu teamă resursele lui Dumnezeu în interior sau cu o credință care desfășoară și trimite resursele lui Dumnezeu local, regional și global? Dacă spun că sunt pasionat ca toți oamenii să fie mântuiți, oare calendarul meu, energia mea, cheltuielile și talentul reflectă lucrul acesta în mod autentic? Ce trebuie să se schimbe astfel încât umblarea mea să fie în concordanță cu vorbirea mea?

Mobilizare sau menținere?

Atunci când ne referim la misiunea lui Dumnezeu, încrederea în suveranitatea lui Dumnezeu nu mă scuză de o responsabilitate personală. Dumnezeu caută acțiune nu apatie, convingere nu complacere și ascultare nu abdicare. Dacă Satana nu ne poate distruge (și chiar încearcă din greu să facă asta) el va încerca din răsputeri să ne distragă, descurajeze, distrugă și să ne dezbine ca și credincioși. Ultimele 12 luni au demonstrat lucrul acesta cu putere. Acea distragere a atenției duce deseori la renunțarea la misiune. Noi ne concentrăm pe lupta de a menține ceva nu de a ne mobiliza cu credincioșie. Teama deseori duce la cheltuirea energiei în mod disproporționat pe conservatori de venituri în defavoarea mobilizării celor care fac ucenici. În timp ce ultimul an a schimbat multe din metodele noastre, nu ne-a schimbat misiunea. Același Dumnezeu care a construit fiecare din bisericile noastre încă Își construiește Biserica. Același Dumnezeu care a fost credincios atunci este încă credincios și acum.

Fie ca noi să ne bazăm pe promisiunea Domnului că „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutaţi mai întâi Împărăția (lui Dumnezeu) și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Prieten, pastor, frate, soră fie ca astăzi să fiți încrezători în realitatea că Dumnezeu cunoaște fiecare din nevoile voastre practice. Fiecare din ele. El cunoaște nevoile voastre personale, nevoile familiei, comunității și bisericii voastre. Lui Îi pasă de ele mai mult decât vă pasă vouă, și El promite să se îngrijească de aceste nevoi. Responsabilitatea noastră este să căutăm mai întâi Împărăția Lui și să ne încredem în El pentru restul. Este vorba de mobilizare, nu de menținere. Dați, nu strângeți. Este vorba de a trăi o viață de credință veșnică în mijlocul unui atac violent al temerii pământești. Dumnezeu promite că va împlini toate nevoile noastre. În timp ce Dumnezeu nu dă întotdeauna în plus, El dă mereu îndeajuns. Noi găsim încredere în dependența noastră de El.

Privind în sus sau în jos?

Mult din umblarea noastră creștină are de a face cu perspectiva. Dacă sunteți ca mine, ați petrecut probabil multe nopți albe, și zile pline de griji, concentrându-vă pe ce simțiți că nu aveți în loc să primiți pace și nădejde ancorată în ceea ce ați avut în ultimele 12 luni. Neliniștea provine dintr-o inimă concentrată pe sine și pe faptul că nu priviți în sus la Mântuitorul nostru.

Iubesc cuvintele lui Isus pentru ucenicii lui din Ioan atunci când le zice, „Nu ziceți voi că mai sunt încă patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți ogoarele; ele sunt albe, gata pentru seceriș!” (Ioan 4:35). Câți dintre noi nu așteptăm momentul când măștile nu vor mai fi de folos, când pandemia s-a calmat, sau distanțarea socială este o pagină în cărțile de istorie pentru a ne re-angaja pe deplin în lucrarea lui Dumnezeu? Isus ne spune astăzi să privim în sus și să vedem. Vedeți că secerișul este acum nu mai târziu. Priviți la ocazii nu doar la obstacole. Îmbrățișați urgența, afirmați victoria lui Hristos și răspândiți Evanghelia cu credincioșie. Oamenii sunt deschiși să răspundă cu credință dacă noi suntem gata să ne împărtășim credința. Trebuie să nu ne mai uităm la noi înșine și să ne uităm la Mântuitorul nostru. Trebuie să nu mai spunem „Vai de mine!” și să începem să proclamăm, „Vrednic este El”!

Cum trăim zdrobiți pentru lucrare? Faceți ce puteți cu ceea ce aveți. Rugați-vă fierbinte pentru ocazii și răspundeți cu credincioșie, cu generozitate și cu mâini deschise. Tundeți gazonul vecinului și întrebați-l cum puteți să vă rugați pentru el. Începeți un prânz de studiu biblic față în față sau pe zoom cu colegii voștri (ați fi surprinși să vedeți cine va participa). Să căutați să împărtășiți povești despre credincioșia lui Dumnezeu față de alții. Invitați pe cineva nu doar să vină la biserică cu dvs. ci și la studiu biblic împreună cu voi. Trimiteți mesaje cuiva pe care nu l-ați văzut de ceva timp și spuneți-i că vă gândiți la el și vă rugați pentru el. Trăiți ca ambasador al lui Dumnezeu și îngăduiți-I Lui să pledeze prin voi (2 Corinteni 5:20). Pe măsură ce ne punem la dispoziția lui Dumnezeu cu credincioșie, Dumnezeu ne dă putere continuu cu puterea Lui. Pe măsură ce ne predăm inimile lui Dumnezeu pe deplin în închinare, Dumnezeu va folosi viețile noastre cu credincioșie ca să-Și împlinească misiunea.