Evanghelizarea bisericii și soluții pentru apatia acesteia – partea 3

de Ștefan Cornu

ianuarie 27, 2024

Soluții concrete în evanghelizare

Am ajuns și la mult așteptata parte mai practică a articolului nostru. Ce soluții practice avem pentru a impulsiona evanghelizarea în biserică și a îndepărta apatia? Însă mai avem nevoie de o mică paranteză – foarte necesară. Care este ținta noastră, ce urmărim de fapt?

1. Unde se termină evanghelizarea și de ce contează?

Evanghelizarea are o finalitate. Și neclaritatea în zona asta va genera delăsare evanghelistică și lipsă de concretețe. O persoană care aude mesajul și-l crede este chemată de Dumnezeu să intre în părtășia bisericii, devenind prin botez parte a unei adunări locale. Acolo ea va crește spiritual prin lucrarea celorlalte mădulare ale trupului, va sluji și împreună cu ceilalți membri se va dedica formării de alți ucenici. Aici se termină paranteza. Aici e finalul procesului de evanghelizare: punctul cinci (vezi primele patru puncte în primul articol). Și în orice demers evanghelistic, noi trebuie să țintim închiderea parantezei, nu doar deschiderea ei – indiferent dacă asta se va realiza sau nu. Când Pavel a predicat de-a lungul Asiei Mici și Greciei se observă cu claritate că strategia lui evanghelistică țintea la închiderea parantezei, nu doar la deschiderea ei prin prezentarea Evangheliei. El predica și ucenicii care credeau erau chemați să iasă din lume, să formeze biserici sau să se atașeze de biserici (vezi și Fapte 3). Deși este foarte bună, prezentarea Evangheliei nu este scopul final al bisericii, ci facerea de ucenici este¹.

Știu că iarăși, poate părea evident acest lucru, dar realitatea este că în creionarea unei strategii evanghelistice practice acest punct este foarte important. Prea multă evanghelizare a fost făcută fără acest ultim scop în minte, ba chiar împotriva lui. La finalul unei broșuri evanghelistice rareori găseai ceva despre importanța apartenenței într-o biserică locală. Însă indiferent dacă găsim scris pe o broșură despre asta sau nu, ea trebuie să se regăsească în strategia evanghelistică a unei biserici, altfel din start este sortită eșecului. Lipsa de perspectivă, lipsa de țel ultim va conduce la acțiuni practice care nu vor face biserica eficientă în evanghelizare. Și acest lucru, într-un fel sau altul, va conduce la apatie și lipsă de interes pentru acest domeniu. Agricultorul seamănă grâu cu speranța secerișului, nu doar de dragul semănării. Și faptul că are acest țel, îl face să facă tot ce trebuie pentru a ajunge la seceriș. El nu aruncă semințe ici colo uitând unde și ce a făcut, el pregătește terenul, pune îngrășământ, seamănă ordonat semințele, plivește neghina, și la începutul verii seceră un seceriș bogat. Și pentru că are finalul în minte, este motivat și zelos să parcurgă toți pașii necesari. Cu alte cuvinte, strategia lui practică devine ordonată și eficientă ca urmare a țelului pe care îl are. E vital pentru biserică să țintească spre ucenici integrați în biserica locală, pentru că asta va oferi lumină și motivație în ce privește pașii necesari pentru a ajunge acolo.

Sigur, ca indivizi nu întotdeauna avem cum să închidem paranteza, uneori nici măcar nu putem să prezentăm Evanghelia de la punctul unu la punctul patru. Și nu ar trebui să ne descurajeze asta în a iniția discuții evanghelistice. Și cu toate acestea ar trebui să țintim spre punctul cinci.

Câteva întrebări pe care ar trebui să le pună liderii unei bisericii:

1. Cum ajungem de la punctele 1-4 la punctul 5? 
2. Ce pași ar trebui să facem pentru a vedea integrați în biserica locală oamenii evanghelizați de biserică?
3. De ce infrastructură spirituală și eclezială am nevoie pentru a duce acest proces la final?
4. Avem noi o lucrare de ucenicie în biserică: cursuri de introducere în creștinism, oameni maturi spiritual care să conducă grupuri de ucenicie, oameni pregătiți și disponibil să ucenicizeze unu la unu pe cei nou veniți?

Măsuri practice de a ajunge la cei pierduți cu Evanghelia

Nu în ultimul rând, avem nevoie de măsuri practice pentru a revitaliza evanghelizarea. Ineficiența și apatia în evanghelizare a unei biserici se poate datora nu erorii doctrinare, ci tocmai lipsei de viziune de ordin practic. Chestiunea este simplă: oamenii pierduți trebuie să audă Evanghelia și trebuie să fie integrați în biserica locală. Cum? Agricultorul își cunoaște pașii. Cunoaștem noi acești pași?

Este evident că înstrăinarea omului modern față de orice înseamnă Dumnezeu a condus la o înstrăinare față de conceptul de biserică. Nu mai este ușor pentru omul de astăzi să calce pragul unei congregații unde presupunem că ar auzi Evanghelia – și mai cu seamă într-o cultură în care biserica Ortodoxă domină scena religioasă. Și cu toate acestea, Vestea cea Bună trebuie să ajungă la ei. Întrebarea este: cum? Poate că o rezolvare ar fi prin întâlnirile bisericii. Adevărat, dar o bună parte din semenii noștri nu vor intra prea des într-o congregație. Cum vor auzi aceștia și cum vor fi ei integrați în biserică? Soluția este: ajungând noi la ei cu mesajul. Evanghelia trebuie să ajungă pe stradă, la locurile de muncă, la locurile de relaxare, în restaurante și cafenele – peste tot unde sunt oamenii.

Sigur, dar cum? (a) Unul dintre răspunsuri este: prin mărturia membrilor bisericii săptămână de săptămână. Lucru important, dar chiar și așa, mulți oameni intră rar în relații cu credincioși gata să le spună Evanghelia. (b) Așa că în al doilea rând, putem ieși în parcuri, în piețe și pe străzi și în mod intenționat putem vesti Evanghelia acolo. Dar chiar și așa unii tot nu vor auzi. (c) De aceea, în al treilea rând, internetul, rețele sociale sau mass-media pot fi unelte foarte bune. Ele facilitează schimburile de idei și diseminarea de informații și sunt incorporate profund întregului nostru mod de a fi, al modernilor. De ce nu le-am folosi mai des?

N-ar fi înțelept oare să integrăm în viziunea concretă a bisericii toate aceste sfere ca mijloace de a ajunge la cei pierduți: (i) întâlnirile congregației; (ii) relațiile congregației și (iii) vocea congregației prin intermediul ieșirilor evanghelistice dar și al internetului?

O altă împărțire a acestor abordări de a ajunge la cei pierduți ar putea fi și aceasta:

• Abordarea organică:² oamenii vestesc Evanghelia în toate contextele în care se află în timpul săptămânii. Acțiunile conducerii bisericii care ar impulsiona mărturia organică a bisericii în afară ar fi următoarele: multă vorbire informală despre evanghelizare, chemare de a face evanghelizare în predici, mărturii publice despre evanghelizare în fața bisericii, celebrarea convertirii și a botezurilor s.a.
• Abordarea colectivă prin programe evanghelistice ale bisericii: (a) întâlnirile de duminică (predici care să arate clar Evanghelia), (b) evenimente speciale la locația bisericii (evenimente Crăciun, Paște s.a.), (c) evenimente în oraș (în parcuri, zone publice), (d) campanii online de evanghelizare. Iar acțiuni din partea conducerii bisericii care ar impulsiona abordarea colectivă ar fi o viziune a conducerii bisericii mânată evanghelistic.

Oare cât din zelul nostru evanghelistic a fost pierdut pentru că nu l-am concretizat în măsuri practice? Fie că alegem abordarea organică sau cea colectivă sau poate mai bine, o combinație dintre cele două, întotdeauna a face ceva concret va conduce la un rod – În orice trudă există și un câștig, dar a spune doar cuvinte de pe buze duce numai la sărăcie. (Proverbe 14:23)

Nădăjduiesc ca aceste sistematizări să aducă o claritate mai mare în ce privește măsurile practice pe care le avem la îndemână ca biserici. Și asta să se manifeste concret în planificarea unor evenimente și măsuri care prin ajutorul și puterea Duhului Sfânt vor impulsiona evanghelizarea și vor aduce roade concrete de suflete mântuite. Nu suntem chemați să facem Evanghelia acceptabilă, dar suntem chemați să o facem accesibilă, cât mai accesibilă ³. Și pentru asta trebuie planificare, muncă serioasă, și dependență de Dumnezeu.

Câteva întrebări la care liderii unei biserici ar merita să se gândească:

1. Cât de mult vorbim despre evanghelizare și încurajăm evanghelizarea în biserică?
2. Cât de accesibile sunt întâlnirile bisericii pentru neconvertiți? Cum e limbajul folosit, cât de primitori suntem față de aceștia?
3. Ținem noi cont de faptul că necredincioșii vin în întâlnirile publice ale unei biserici cu rezerve, suspiciuni și neadecvare? Cum le arătăm iubire și cum îndepărtăm gardurile culturale?
4. Avem ca biserică un plan de măsuri și evenimente (pe un an de zile) care să concretizeze pasiunea noastră declarată pentru evanghelizare?
5. Unde ar fi locul cel mai propice să spunem Evanghelia ca biserică din perspectiva celor necredincioși?
6. Unde ar fi cel mai strategic și înțelept să investim ca biserică în evanghelizare, câtă vreme nu deținem toate resursele?
7. Avem noi o lucrare și o strategie de rugăciune pentru oamenii pierduți sau cu care ne aflăm în diferite stadii pe drumul convertirii?

Concluzii

Deși evanghelizarea este una dintre cenușăresele bisericii, ea poate deveni unul din motoarele ei. Dacă vom iubi Evanghelia biblică, ea are potențialul de a ne va scoate din letargia evanghelistică. Și tot ea ne va călăuzi să fim intenționali în prioritizarea evanghelizării în viața concretă a bisericii (nu doar în cea teoretică). Când vom face acest lucru, într-un fel sau altul oamenii din bisericile noastre vor prinde viziunea. Și vor ieși din apatie. Pentru că a oferi o astfel de viziune evanghelistică concretă este semnalul că noi chiar credem că Evanghelia este puterea de mântuire lui Dumnezeu și chiar credem că lumea din jur poate fi câștigată pentru Hristos. Asta dă combustie zelului propovăduirii Veștii Bune. Asta arată, de asemenea, că noi ne înțelegem responsabilitatea de propovăduitori, pentru că, așa cum este scris, oamenii nu vor crede până când cineva nu le va propovădui.

Însă ce altă opțiune am avea în bisericile noastre? Să stăm confortabili și să așteptăm pasivi roade? Nu! A nu oferi o astfel de viziune practică înseamnă în ultimă instanță a pierde din vedere natura Evangheliei ca știre și exclusivitatea ei, și a nu fi convinși de puterea ei de a mântui. Putem păși prin credință și nu prin vedere și putem vedea rod bogat pentru bucuria Mielului ce S-a jertfit ca să-Și vadă o sămânță de urmași. 

---

1. Scopul ultim, ca să fim exact, este glorificarea lui Dumnezeu prin facere de ucenici.
2. Mack J. Stiles, Evanghelizarea: întreaga biserică vorbește despre Isus, 9 Semne: Zidind biserici sănătoase (Magna Gratia, 2018).
3. Această idee am preluat-o de la profesorul din seminar care mi-a insuflat mie și celorlalți studenți mult zel evanghelistic, profesorul Richard Clark.