Cultura Evangheliei: Partea 2

By GCC

aprilie 8, 2021

Cum sună biserica voastră? Prin „cum sună” mă refer la cât de sonoră este sau cum este conținutul vorbit sau cântat, sau pe ce pun accent oamenii (toate acestea sunt elemente semnificative). Poate tonul este cuvântul pe care să-l folosim pentru a clarifica distincția sunetului pe care-l căutăm. Tonul tinde să reflecte caracterul și cultura bisericii mai mult decât poate că am admite noi.

Am început să studiem în Partea 1 cultura Evangheliei și Efeseni 4:1-3 ne-a oferit o imagine deosebită referitoare la felul de elemente culturale pe care o biserică locală ar putea și ar trebui să le urmărească cu toată inima. Aceste versete ne oferă 5 elemente distinctive culturale care sunt pe deplin biblice și creează ucenici sfinți. Ultima dată am considerat trăsătura culturală a predării. De data aceasta ne vom uita la cultivarea smereniei.

Smerenia: El m-a mântuit

Mai devreme în Efeseni ni se prezintă un diagnostic spiritual semnificativ. Noi suntem morți spiritual, cicatrizați de neascultare, dependenți de păcat cu un destin sumbru. Unul din lucrurile remarcabile despre noi înșine și oamenii care sunt parte a unei biserici este acela că smerenia este așa o luptă, chiar dacă înțelegem cum ne evaluează Cuvântul lui Dumnezeu. Este sigur imposibil să fim mândri în vreun fel când ne gândim la ce eram fără Isus, și totuși …

Smerenia trebuie să devină o componentă vitală a culturii bisericii. Ne ajută să mergem în dragostea, ajutorul, libertatea și scopul Evangheliei, totuși mândria ne face reticenți. Mândria vede smerenia ca o amenințare din punctul de vedere al aspectului că eu sunt propriul meu stăpân. Greșeala pe care o facem adesea când vine vorba de mândrie este să reducem definiția acesteia la a o smerenie lăudăroasă sau arogantă. Este mult mai subtilă și omniprezentă decât atât.

Mândria este orbire față de greșelile, păcatele și eșecurile noastre. Cel mai important este faptul că mândria este oarbă la existența ei. De aceea, cu cât ești mai mândru, cu atât mai smerit te vei simți și cu cât mai smerit ești cu atât mai mândru te vei simți. Asta este pentru că adevărata smerenie este să deschizi ochii la păcatul personal, și unul din primele lucruri de care o persoană smerită devină conștientă este mândria sa.

Vedeți cât de mult ajutor avem nevoie? Dacă da, acesta este un semn că Dumnezeu vă smerește. Mândria se arată în toate formele. Promovează ideea auto-dependenței într-o inimă ca să creeze percepția că suntem mai bine decât suntem în realitate. Mândria este nemaipomenită la a se preface, înclinată spre paradă, intenționată în evitare și hotărâtă să țină oamenii la distanță.

Mândria refuză ajutorul, fuge de transparență și evită darea de socoteală. Mândria este păcatul care a lăsat cicatrici în fiecare bărbat și femeie începând cu grădina Edenului, un fruct și un vrăjmaș gata să vâneze toată omenirea. Mândria este, prin natura sa, acțiunea noastră în a căuta să luăm locul lui Dumnezeu. Aceasta este poate de ce Dumnezeu Și-a început lucrarea de a ne ajuta să ne smerim luând locul nostru.

Măsura pedepsei suferite de Hristos nu ne dă posibilitatea de a avea vreo scuză pentru mândrie. Smerenia începe cu această realizare … Isus m-a mântuit! Când stăm lângă cruce și înțelegem costul pe care-l creează aceasta ne reduce pe noi în mărime.

Aceasta ne invită Evanghelia să facem: să stăm înaintea lui Isus și să ne vedem așa cum suntem astfel încât să ne predăm Lui cu mai multă dăruire celui care ne facem să fim cine suntem. O cultură a smereniei este lucrul cel mai de ajutor pe care căutăm să-l alimentăm în bisericile noastre. Creează un context pentru închinare, furnizează o temelie pentru relații durabile, ne menține într-un loc de pocăință, ne îngăduie să găsim ajutor în relații și încurajare pentru sfințirea de care toți avem nevoie.

Majoritatea aspectelor de smerenie mă fac să mă uit la Dumnezeu și nu la mine, să ascult de Cuvântul Lui mai degrabă decât să mă mint pe mine însumi, și să învăț de la cei din jurul meu în loc să-i privesc cu dispreț sau să caut o modalitate să fiu văzut de ei așa cum sunt în realitate.

Smerenia ne face înceți la a fi ofensați. Mândria redusă este mai greu de iritat. Aceasta este clar în mod particular atunci când considerăm cum am fost jigniți prin lentilele jignirii pe care păcatul nostru a adus-o lui Dumnezeu. Smerenia înaintea lui Dumnezeu ne încurajează să oferim har ca niciodată până acum.

Smerenia ne face să fim cumpătați în ce privește dreptul nostru. Dreptul urmează un sentiment mărit de importanță și drepturi. Mă întreb dacă dreptul nostru ar putea fi singura cea mai distructivă atitudine în biserică astăzi. Smerenia înaintea lui Dumnezeu ne ajută să vedem cât de puțin merităm și este uimită că Dumnezeu are plăcere să ne dea toate lucrurile.

În cele din urmă smerenia este caracteristica care îmi dă libertatea de a-i iubi pe alții așa cum Isus m-a iubit pe mine fără mândrie și fără naivitățile ei care să-mi stea în cale. Avem mai multe motive pentru smerenie decât ne dăm seama și smerenia ne face să fim sănătoși spiritual în moduri în care probabil nu recunoaștem. Dumnezeu ne cheamă la o smerenie sfântă care ne eliberează de rănirea mândriei. Fie ca bisericile noastră să răsune cu sunetul sănătos al smereniei pe măsură ce Dumnezeu creează în noi o cultură a smereniei.